Urmările eliminării de la Euro:** Milan Baros se retrage din naționala Cehiei! Un alt star vrea să îi urmeze exemplul

Redactor:
Leila Bolat
Urmările eliminării de la Euro:** Milan Baros se retrage din naționala Cehiei! Un alt star vrea să îi urmeze exemplul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Milan Baros, în vârstă de 30 de ani, și-a anunțat colegii din naționala Cehiei că se retrage din prima reprezentativă, joi seară, după înfrâgerea din meciul cu Portugalia, scor 0-1, ce a dus la eliminarea cehilor de la Euro-2012, informează AFP.

„El i-a anunțat pe băieți în vestiar, după meci. Un anunț oficial în privința deciziei sale va fi făcut în curând. Jucătorii și selecționerul Michal Bilek au reacționat cu aplauze îndelungate, care au durat aproximativ cinci minute”, a declarat purtătorul de cuvânt al federației cehe, Jaroslav Kolar, precizând că au fost momente extrem de emoționante.

Afectat de o problemă musculară la coapsă, Baros a fost fluierat de o parte a suporterilor cehi, după primul meci de la Euro-2012, pierdut în fața Rusiei, scor 1-4. Pe parcursul turneului, el și-a îmbunătățit prestațiile, însă fără să reușească să înscrie.

Cel mai bun marcator la Euro-2004, cu cinci reușite, Milan Baros a fost selecționat de 93 de ori în naționala Cehiei, din 2001 până în prezent și a înscris 41 de goluri pentru echipa țării sale.

Conform ultimelor zvonuri, tentat de retragere ar fi și colegul de generație al lui Baros, mijlocașul Tomas Rosicky, care simte că nu mai poate continua să joace la cel mai înalt nivel pentru națională și echipa de club, Arsenal Londra.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×